
Și Mie @ Podul Elisabeta – Cluj
Două cuvinte atât de simple, însă cu un puternic impact emoțional, 5 litere care ne pot aduce alinarea, înțelegerea și iubirea de care avem nevoie. „ȘI MIE” este uneori singura

Două cuvinte atât de simple, însă cu un puternic impact emoțional, 5 litere care ne pot aduce alinarea, înțelegerea și iubirea de care avem nevoie. „ȘI MIE” este uneori singura

Lumina apare mereu în momentele în care avem nevoie de ea, iar din acest motiv, festivalul de lumină Lights On România și Iulius Mall prezintă în premieră pentru Cluj-Napoca expoziția

În orice loc ajunge, “Mi-e dor de Tine” scrie o poveste. Diferită de fiecare dată, în funcție de destinație și privitori. Personaje sunt amintirile unor edificii culturale impresionante, dar și

Instalația de lumină “Mi-e Dor de Tine” se aprinde în premieră în inima celei mai mari comunități de români din Statele Unite ale Americii, în metropola Chicago Într-o lume aflată

Cum ar fi dacă fiecare mare eveniment sau festival ar avea și o contribuție artistică de impact asupra locului în care de desfășoară?În afară, cel mai recent exemplu vine prin

Cel mai verde oraș al României, Sfântu-Gheorghe, găzduiește între 30 iulie și 8 august celebra instalație de lumină Gaia, opera britanicului Luke Jerram, într-o expoziție organizată de Lights On România

Am plecat la drum din dorința de a da viață în alt fel spațiilor publice din jurul nostru. Pentru a face asta am apelat la instalații de lumină. Și v-am

Arta contemporană știm că este cea reprezentativă zilelor noastre, dar oare ce ne transmite cu adevărat?Ea este cea care face legătura între situații problematice din sfera politică, economică sau socială,

Peste 400.000 de persoane au avut ocazia să se întâlnească cu Gaia, celebra instalație realizată de britanicul Luke Jerram și expusă între 11 și 22 iunie la Timișoara în Iulius