În orice loc ajunge, “Mi-e dor de Tine” scrie o poveste. Diferită de fiecare dată, în funcție de destinație și privitori. Personaje sunt amintirile unor edificii culturale impresionante, dar și sentimentele pentru persoanele dragi aflate la mare depărtare – toate acestea fiind activate de cuvintele magice. Acum, instalația de lumină generează emoții în inima celei mai mari comunități de români din Statele Unite ale Americii.
Instalația creată de Asociația Daisler și susținută de CEC Bank a ajuns, în premieră, în Chicago. La recepția oficială au participat Andrei Muraru, ambasador al României în SUA, Tiberiu Trifan, consul general al României la Chicago, dar și Dorian Branea, director al ICR New York.
Alături de „Firefly Field” ne dorim să îi facem pe privitori să fie curioși, să își pună întrebări, să se întoarcă, chiar și pentru câteva secunde, înapoi în acea perioadă a vieții în care totul era lipsit de griji și în care totul era posibil. Haideți să facem împreună un pas înapoi în copilărie.
Instalația originală, a cărei parte luminoasă a fost creată de CARALUX SRL la București și suport metalic de Adisbalan SRL la Cluj-Napoca, cântărește aproximativ 150 de kilograme, are 10 metri lungime și 1.5 metri înălțime și trezește cele mai profunde emoții. Pentru Chicago a fost creată o replică mai mică chiar în SUA, de doar 8.2 metri lungime și 1.28 metri lățime.
Conceptul aparține Asociației Daisler.
“Ne bucurăm că într-o metropolă cum e Chicago avem un mic simbol românesc și sper ca acesta să conecteze comunitatea vibrantă de aici cu românii de acasă. Chiar dacă sunt departe de țară, România e în inimile celor care trăiesc aici și care își doresc să se conecteze cu țara natală și chiar să facă business-uri acolo și cred că acest simbol e de natură să ne atragă și mai mult în această direcție”, a precizat Tiberiu Trifan, consul general al României la Chicago.
Dorul, deși un cuvânt intraductibil, este o emoție care rezonează cu oamenii din orice colț al planetei. Mesajul reprezintă conexiunea puternică dintre noi toți și generează emoții care rezonează cu fiecare, reamintindu-ne de lucrurile care contează cu adevărat.
“Mi-e Dor De Tine e pentru mine cea mai frumoasă poveste pe care am scris-o vreodată. Sunt pasionat de scrisul unor povești atipice, folosind poate altceva decât pixul și hârtia. Acest lucru se întâmplă în toate proiectele pe care le-am demarat. Cred că poveștile aduc în jurul nostru acea plus valoare de care avem nevoie pentru inspirație, pentru a identifica o soluție, pentru a reflecta mai concret la starea de fapt, motiv pentru care am încercat să înglobez în poveștile pe care proiectele noastre le aduc cât mai multe astfel de elemente”, spune Andi Daiszler, inițiatorul Lights On România.
Situată pe Chicago River, în inima “Windy City”, clădirea Reid-Murdoch găzduiește timp de două luni (până pe 7 ianuarie) instalația dedicată românilor care sunt cuprinși de acest sentiment apăsător: dorul. Peste 30.000 de români trăiesc oficial în Chicago. Neoficial, peste 100.000 în Chicago Metro Area.
CEC Bank ne susține în alinarea dorului celor aflați departe de casă, fiind sponsor principal al proiectului.
CEC Bank ne susține în alinarea dorului celor aflați departe de casă, fiind sponsor principal al proiectului.