Lumina este totul. Este făclia care dezvăluie frumusețea lumii în cele mai subtile și captivante moduri posibile. Schimbă perspectiva oricărui moment, ne îndeamnă să contemplăm la fiecare pas și ne ghidează în întuneric. Și este, bineînțeles, o sursă neîncetată de inspirație pentru artiști și creatori din toate domeniile. Este, de altfel, ideea pe care ne-a împărtășit-o Cedric, parte din TAPE THAT – un colectiv de artiști cu sediul în Berlin care se încăpățânează să demonstreze cum până și cele mai banale obiecte pot fi transformate în artă.
“Lumina este totul. Este elementul fizic care face arta vizuală posibilă și de primit. Fără lumină nu există artă vizuală. Suntem adesea inspirați de lucruri din jurul nostru pe care cineva le-ar putea considera plictisitoare. Dar de îndată ce se adaugă lumină, acestea devin interesante. De exemplu, un gard care aruncă o umbră pe o suprafață neuniformă. O clădire care reflectă cerul pe fațada de sticlă, apă într-un bazin care desparte lumina ca o prismă. Și așa mai departe. Observarea și valorizarea acestor fenomene este primul pas pentru a crea artă. Și de acolo inspiră tot ce urmează”, spune Cedric.
TAPE THAT, un colectiv de artiști cu sediul în Berlin, se alătură festivalului din Timișoara. Ei vor crea o lucrare artistică ad-hoc, în Lighthouse – sediul Lights On în orașul de pe Bega. Tinerii artiști creează opere de artă din benzi adezive. Inspirați de spațiile pe care le găsesc pretutindeni și fascinați de ideea de a crea artă din obiecte banale, aceștia călătoresc în mod regulat în întreaga lume pentru a populariza modul în care fac artă. The Night-Art Festival aduce în prim-plan arta nocturnă, schimbând perspectiva asupra artei și oferind vizitatorilor o experiență inedită.
Hai să-i vezi cum crează live o operă de artă, joi 28 septembrie, toată ziua la The Lighthouse.
______
Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LightFest +, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii
Sponsorii Lights On – The Lighthouse sunt: MRB Electric, Pepsi, ATP Motors, Caralux
Partenerii proiectului sunt: Asociația In-Edu Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara, BEGA, Signify, Eglo, Benq, Alikof, Green Paradise.
Partenerii de comunicare sunt: Getica OOH, Galeriile Aushopping, Kiss Fm, Euromedia, Pressone.ro, G4Media.ro, World Wide Print, Daisler Print House, Știri din România, Tion, Express de Banat, IQOOL, Zile și Nopți, Știri de Timișoara, NewsVest, Adevărul, TVR, Radio Timișoara, România Pozitivă, Best of Timișoara.