La The Night-Art Festival din Timișoara, vizitatorii sunt invitați să pășească într-o altă dimensiune cu Submergence, o instalație luminoasă care a străbătut lumea, de la celebrele Grădini Botanice de la Kew și prestigioasa Sydney Opera House, până la festivalul Burning Man și Durham Lumiere. În acest univers, mii de puncte de lumină suspendate transformă spațiul într-un mediu vibrant și interactiv, în care granițele dintre real și virtual sunt difuze.

Creația Squidsoup, un colectiv renumit pentru abordarea lor revoluționară în ceea ce privește arta, sunetul și tehnologia, „Submergence” a fascinat publicul din intreaga lume, fiind expusă în peste 70 de locații pe șase continente. În Timișoara, oaspeții vor avea ocazia să experimenteze această capodoperă, să interacționeze cu luminile și să fie parte din această poveste luminoasă care continuă să redefinească arta contemporană.

Instalația creată de studioul britanic Squidsoup reprezintă o evadare din realitate. Având dimensiuni impresionante și un set-up care te invită să pășești alături de prietenii tăi într-o mare de lumină, Submergence atrage toate privirile.

Transformă spațiul într-o zonă hibridă unde lumea virtuală și cea fizică se întrepătrund.

Un joc hipnotic de lumină și sunet învăluie privitorul, fascinat de cele peste 165.000 de led-uri care reacționează simultan. Un sentiment complet nou de omnisciență vibrează la unison și fascinează publicul în cele 12 minute cât durează o secvență completă a jocului de lumini.

Un narativ abstract într-o manieră nouă pentru orice privitor.

Instalația ajunge în premieră în România în formula 10×10 metri cu o înălțime de aproximativ 4 metri. Cu alte cuvinte 100 de metri pătrați de experiență incredibilă.

______

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

The Night-Art Festival este prezentat de George, inovație BCR.

Sponsorii Lights On – The Night-Art Festival sunt: Fan Courier, Iulius Town, ATP Motors, Pepsi

Partenerii proiectului sunt: Leeds City Council, Asociația In-Edu Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara.

Partenerii de comunicare sunt: Getica OOH, Galeriile Aushopping, Kiss Fm, Euromedia, Pressone.ro, G4Media.ro, World Wide Print, Daisler Print House, Știri din România, Tion, Express de Banat, IQOOL, Zile și Nopți, Știri de Timișoara, NewsVest, Adevărul, TVR, Radio Timișoara, România Pozitivă, Best of Timișoara.