The Lighthouse, centrul vibrant al Lights On – The Night-Art Festival nu este doar punct de întâlnire și socializare; este inima și sufletul demersului nostru creativ. V-am promis că aici veți putea să veniți și să descoperiți mai multe despre noi, despre artiști, despre invitați, despre instalații și evenimente, dar și că vom transforma acest loc într-un centru de învățare inovator, un spațiu în care tinerii și adulții pot explora lumea fascinantă a luminii prin activități diverse.

– Participarea la ateliere educative (18:00-20:00) se face pe baza unui formular de înscriere, sunt 10-15 locuri la fiecare atelier – atât pentru copii, cât și pentru adulți. Formularele de înscriere vor fi publicate pe această pagină.

– Participarea la dezbateri (20:00-22:00) este liberă și îi încurajăm să participe pe toți cei curioși de subiecte precum “Impactul unui festival de lumină asupra orașului” sau “Orașul, noaptea: cât de sigure ne simțim?”.

– De asemenea, toți cei pasionați de instalațiile de iluminat amplasate în cartierele Iosefin și Elisabetin vor avea ocazia să-i cunoască și să discute cu artiștii care au realizat aceste instalații (17:00-18:00).

– Expoziția celebrului Sven Marquadt va putea fi vizitată în fiecare seară, începând cu ora 20:00- 00:00

– În proximitatea clădirii vor fi amplasate cele mai interesante instalații atmosferice de iluminat – un câmp de licurici, un glob pământesc plutitor uriaș, un spectacol de balet al lebedelor pe Bega.

– Menționăm că avem cafenea deschisă zilnic de la 12:00-00:00

Pentru a fi la curent cu toate aceste evenimente, vă rugăm să urmăriți-ne pe Facebook și Instagram.

Am gândit The Lighthouse ca o galerie imersivă, în care luminile dansează și spun povești unice cu ajutorul instalațiilor de artă luminoasă și a proiectelor captivante care transformă spațiul într-un labirint al luminilor și emoțiilor vibrante.

Această locație centrală și ușor accesibilă a fost aleasă pentru a promova un sentiment de comunitate și pentru a da viață nucleului festivalului nostru. Vă așteptăm să creăm împreună această senzație!

______

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LightFest +, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii

Sponsorii Lights On – The Lighthouse sunt: MRB Electric, Pepsi, ATP Motors, Caralux

Partenerii proiectului sunt: Asociația In-Edu Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara, BEGA, Signify, Eglo, Benq, Alikof, Green Paradise.

Partenerii de comunicare sunt: Getica OOH, Galeriile Aushopping, Kiss Fm, Euromedia, Pressone.ro, G4Media.ro, World Wide Print, Daisler Print House, Știri din România, Tion, Express de Banat, IQOOL, Zile și Nopți, Știri de Timișoara, NewsVest, Adevărul, TVR, Radio Timișoara, România Pozitivă, Best of Timișoara.