Uită-te puțin la Diva și imaginează-ți doar pe baza dimensiunilor ce costuri presupune aducerea în țară a unei lucrări care are 3.5 metri înălțime, vreo 3 metri la sol pe lățime și aproximativ 6 metri în lungime. O lucrare mare ca dimensiuni, simbolism și prestanță, una care însă a fost la un pas să nu poată fi adusă la Cluj din cauza costurilor mari.
Instalația cel mai greu de adus?

Ați făcut deja cunoștință cu Diva, celebra creație a francezului Thomas Voillaume. Care a vrăjit și a atras publicul în premieră către o zonă nouă din oraș, respectiv Parcul Record, acolo unde stă liniștită și își așteaptă oaspeții pe peluza dintre co-work-ul Stables și restaurantul Bruto.
Diva e o instalația construită dintr-o rășină specială, încălzită și turnată în formă pe un schelet metalic. Grație procesului de creație, Diva trebuie să circule pe cât posibil în maniera în care a e și expusă. Astfel că, fără modestie, ea ocupă jumătate de spațiu dintr-un TIR de 20 de tone.
Iar acest lucru e extrem de important de menționat pentru că un astfel de transport din Franța până la Cluj deși nu e greu, are costuri mari către foarte mari din punct de vedere al volumului de încărcare.
Dar cea mai ușor de adus?
Credeți sau nu, să aduci și să expui peste 1.600 de fluturi e mai ușor decât oricare altă instalație din setup-ul Lights On 2022.
Creația lui Anne Bennett, Butterfly Cluster e o instalație care nu necesită multă logistică, fiind concepută cât mai simplu cu putință, aceasta fiind una dintre trăsăturile esențiale pentru o instalație de lumină eficientă (să poată călători cu ușurință în zilele noastre).
Lucrarea de față a câștigat și bursa SHINE a Light Up the North, rețeaua de festivaluri de lumină a Marii Britanii, tocmai pentru simplitatea și eficiența cu care a fost gândită și creată.
Nu o ratați așadar la Cluj-Napoca între 18 și 27 noiembrie în Iulius Parc și 9 – 18 decembrie în București.

FAN Courier, transportatorul oficial Lights On

Pentru prima oară în cei cinci ani de festival, Lights On se bucură să prezinte un partener pe zona logistică.
Fan Courier, cel mai mare transportator al României a agreat din prima asocierea cu festivalul de instalații de lumină Lights On tocmai datorită valorilor comune care inspiră.
Așadar, Franța, Olanda sau Marea Britanie sunt dintr-o dată mult mai aproape de Cluj-Napoca și București grație parteneriatului dintre Asociația Daisler și FAN Courier.
Le mulțumim foarte mult partenerilor care ne-au ușurat extrem de mult viața prin serviciile logistice la timp furnizate.