Dacă ai fi Luna și i-ai privi de sus pe oameni, ce le-ai spune?
Poate să fie mai buni, mai empatici, mai atenți la ce-i în jur. Poate să ocrotească natura, să iubească viața sau să profite de fiecare moment. Poate doar i-ai asculta și ai admira curajul unora, priceperea altora și bunătatea care există în fiecare dintre noi. Dar dacă ți-ar spune ție Luna, toate astea, ai asculta-o? Te-ai asculta?
Și-a început călătoria pe meleaguri românești, la Cluj-Napoca, fascinând publicul încă de la început, iar apoi a continuat-o la Iași, urmând ca începând cu data de 1 aprilie, să poposească la Timișoara. Astfel, în perioada 1 – 14 aprilie, vom descoperi al cincilea cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar, în parcul Iulius Gardens, unde va fi expusă instalația „Museum of the Moon”.
Oriunde este expusă, Luna întoarce priviri, scrie povești și generează emoții. Instalația de lumină a ajuns în locuri spectaculoase din lume și a creat magie în biserici, muzee, parcuri sau chiar clădiri de birouri. Ea aduce mai aproape de noi un simbol puternic, Luna fiind dintotdeauna o sursă de inspirație pentru întreaga omenire și simbolul care creează legături indestructibile.
Lumina este o sursă fascinantă de inspirație, dar și un liant care ne îndeamnă la reconectare. De data aceasta ne vom îndrepta privirile către spectaculoasa lună. Este o lucrare artistică ce stârnește întrebări, dă startul unor discuții relevante și chiar schimbă retorici. Ne bucurăm să ducem povestea mai departe și să ne reîntâlnim cu publicul timișorean. – spune Andi Daiszler, inițiatorul proiectului Lights On România.
Instrument pentru marcarea trecerii timpului, sursă de inspirație pentru artiști sau elementul care “mișcă” apele, Luna a avut întotdeauna un rol cu adevărat special în viața de zi cu zi. Astfel, în următoarele două săptămâni, vă invităm să luați parte la o întrevedere nemaivăzută, la o întâlnire care ne va îndemna să simțim și să trăim emoții de nedescris, alături de unul dintre cele mai fermecătoare corpuri cerești, Luna.
LIGHTS ON SHOWCASE – Museum of the Moon este organizat de Daisler Asociatia, în parteneriat cu Iulius Town Timisoara.
Mulțumiri speciale partenerilor de mobilitate Mercedes-Benz by ATP Motors, care ne fac călătoriile mai ușoare.