Un container al surprizelor
Portal e o lucrare imaginată de artistul clujean Daniel Popescu, în colaborare cu artistul norvegian Simen Langeland.
Este o instalație de lumină inspirată de modul în care (nu mai) percepem cerul înstelat întunecat în orașe, ca urmare a creșterii poluării luminoase. Această piesă captivantă constă într-un tunel cu oglinzi, străbătut de sute de fibre optice care par să danseze în jurul nostru, ca o călătorie prin constelații, aducând stele îndepărtate în mijlocul nostru. Fiecare pas în Portal oferă o interacțiune unică, transformându-l într-un spațiu unde vizitatorii pot simți lumina, o pot privi cum prinde viață și pot fi absorbiți într-un univers de iluzii vizuale și senzoriale.
Experiența privitorului este amplificată de tablourile realizate de artistul vizual norvegian Simen Langeland din vopseluri acrilice care reacționează la lumină ultraviolet.
Astfel, spectactorul e expus unor stimuli specifici nordului, o senzație la care cei doi artiști au ținut mult și pe care au transmis-o în acest fel publicului larg.


Despre colaborare
Lucrarea de față e o coproducție româno-norvegiană realizată special pentru festivalul Lights On Romania.
Evenimentul prezintă deseori coproducții între artiști români și străini având ca punct esențial de focus prezentarea artiștilor români către piețele dezvoltate din Vestul și Nordul Europei unde nișa instalațiilor de lumină are un avânt mult mai perceptibil decât în România.
Colaborarea dintre cei doi artiști s-a realizat în context hibrid, prin ședințe pe zoom și apoi față în față în atelierele puse la dispoziția lor la Cluj-Napoca (România) și apoi în Moss (Norvegia).
Dubla expoziție a lucrării în România și Norvegia ajută ca fiecare dintre cei doi tineri artiști să înțeleagă specificul cultural al fiecărui oraș, lucru care să-i ajute în practica lor culturală ulterior.
Aducând împreună două nișe artistice sub umbrela reprezentată de instalațiile de lumină simbolizează un interes crescut pentru această componentă culturală aflată în continuă expansiune.
În cei 9 ani de la lansarea proiectului am afișat 80 de instalații în peste 80 de locații din țară și străinătate.