Este greu de descris în cuvinte ce înseamnă dorul. Uneori poate fi asociat cu iubirea, speranța sau nostalgia, iar alteori este o emoție care aduce cu ea tristețe sau chiar frustrare. Uneori îl asociem cu un loc sau o imagine, alteori cu o persoană sau o amintire. Dorul este prezent în viețile fiecăruia dintre noi, în cel mai autentic mod posibil, cel care ne face să fim empatici și chiar vulnerabili.

Pentru mulți dintre românii aflați peste hotare, dorul este o extensie a existenței lor, o extensie din care fac parte orașul natal, casa părintească, familia, prietenii și tot ceea ce au lăsat în urma plecării. Pentru aceștia, dorul rămâne înfiripat printre experiențele unei vieți noi, departe de tot ceea ce la un moment dat era considerat „acasă”. Poveștile lor sunt cele care ajută dorul să străbată mări și țări, emoții și trăiri și să creeze punți de legătură care pot dărâma orice barieră. Ele reprezintă adevărata putere a dorului, o putere absolută.

Prin intermediul „Storytelling Challenge” ne-am propus să conectăm dorul din toate colțurile lumii, cu ajutorul unor povești autentice, ale tuturor celor care au ales ca pentru câteva momente, să fie vulnerabili în fața noastră, dar și a voastră, a cititorilor. Astfel, una dintre poveștile care a reușit să pătrundă în mintea și sufletele tuturor, este cea a Ancăi, câștigătoarea concursului. Intimitate, curaj, iubire, autenticitate, naturalețe și dor, toate transmise de o singură poveste, „Ciocolata are gust de dor de tine ”:

Nici bine nu a aterizat avionul ăsta și oamenii deja se înghesuie să iasă, de parcă le-au luat foc scaunele. Zâmbesc spre tine, tu dai din cap a exasperare privind agitația lor.

Ieșim din aeroport, eu simt peste tot furnicăturile alea de plăcere– urmează să vedem un oraș nou, avem 3 zile de umplut cu muzee, mâncare locală, plimbări pe străzi. Țopăi pe peron cât așteptăm trenul spre oraș. Îți râd ochii, mă săruți fugar pe buze. Eu am făcut un plan pentru escapada asta, dar știm amândoi că ne putem abate oricând de la el.

Prin oraș, mă ții de mână, mereu în stânga ta. Descoperim vitrine și peisaje urbane. Explorăm și descoperim împreună. Luăm masa – tu bei o bere IPA, eu una tip gose. Testăm bucătăria locală. Glumim, analizăm oamenii din jurul nostru, ne imaginăm cum ar fi să locuim acolo – într-un palat muzeu sau în apartamentul ăla cald pe care-l vedem din camera de hotel.

Suntem perfect compatibili la partea asta de călătorii – și știm amândoi cât de important e asta. Am călătorit cu prieteni, și de-ai tăi, și de-ai mei, și de fiecare dată ne doream să nu o fi făcut, ne stricau tot cheful.

”Haha, ia uite ciocolata asta cu fistic, pare ceva ce ai mânca tu!”

Mă întorc zâmbind spre tine, dar tu nu ești lângă mine. Schimb zâmbetul pe unul mai trist : iar m-am plimbat cu tine în gânduri, nu lângă mine. Pun ciocolata la loc, sigur ți-ar fi plăcut, e d-aia amăruie cu fistic prăjit întreg. Mie nu-mi place așa tare, are gust de dor de tine.