Selectează o Pagină
Diana Buga
Spectrum
Din spectrul lucrărilor ce alcătuiesc circuitul Lights ON face parte și “Spectrum”, semnată de tânăra artistă Diana Buga.

Dintotdeauna chemată artistic de lumină, formă, culoare, de umbrele și reflexiile ce se formează între formele geometrice, Diana ne propune să privim lumina și viața colorat.

În funcție de poziția luminii și a momentului din zi în care îi vom contempla lucrarea, vom observa o variație de picturi colorate ce iau naștere din îmbinarea mereu alta a reflexiilor și oglindirea formelor. Acea imagine este o pictură unică pe care o poți vedea o singură dată.

Dar noi vă invităm să priviți “Spectrum” de mai multe ori, pentru a vă schimba perspectiva asupra ei și asupra zilei. Fiecare zi în care ne uităm la lucrare capătă o altă culoare și o altă stare.

powered by: