Privește în sus la Lună. Ce vezi?
Museum of the Moon ne invită într-o lume a necunoscutului, dar și a curiozității, o lume pe care acum, avem ocazia să o descoperim împreună.
De-a lungul timpului, Luna a fost o sursă de inspirație pentru omenire, oferindu-ne șansa de a ne conecta unii cu ceilalți, indiferent în ce colț al lumii ne-am afla. Ea este cea care a dat glas atât artiștilor, cât și oamenilor de știință, creând astfel o legătură interumană indestructibilă. Astfel, instalația de lumină ne oferă șansa de a admira îdeaproape acest minunat corp ceresc și de a pătrunde alături de el într-o lume cosmică, o lume a infinitului și a tuturor posibilităților.
În România, Museum of the Moon face parte din seria instalațiilor prezentate în cadrul evenimentelor propuse de festivalul Lights On Romania, creat de Asociația Daisler.
Informații tehnice
Procesul de creare a instalației a durat 6 luni, timp în care 12 oameni au lucrat la dezvoltarea sa. După acest moment a urmat un lung șir de modificări și adaptări, până a ajunge la ceea ce cunoaștem azi ca „Museum of The Moon”: o reprezentare exactă a lunii, după imagini NASA, construită la o scară de 1 la 500.000. Astfel că, fiecărui centimetru al instalației îi corespund 5 kilometri din suprafața Lunii. Ea ne oferă posibilitatea de a vedea atât partea luminoasă a sa, pe care o putem admira de pe Pământ, cât și cea întunecată, vizibilă numai din spațiu.
În decursul timpului au avut loc peste 200 de expoziții ale lunii, în diverse continente, țări, orașe și locații. Una dintre cele mai populare locații este Muzeul de Istorie Naturală din Londra, unde, în decurs de 6 luni, a reușit să strângă peste două milioane de vizitatori. Cu toate acestea, artistul ne spune că locația lui preferată a fost cea a primei expoziții, o mică biserică din nordul Angliei, iar cel mai neobișnuit loc în care s-a aflat a fost deasupra unei piscine, unde oamenii aveau posibilitatea de a înota dub lună.
Instalația le permite tuturor trecătorilor să fie creativi. Astfel, de-a lungul expozițiilor, au avut loc diferite reprezentații în prezența „Lunii”, cum ar fi spectacole de dans, balet sau teatru, concerte, simfonii, sesiuni de Yoga sau chiar nunți. Ea ne oferă tuturor posibilitatea de a ne conecta într-o manieră autentică, personală și de a ne da frâu liber imaginației și creativității.
Despre artist
Luke Jerram, este un artist britanic și de altfel, cel care a creat instalația Museum of The Moon, prima din seria corpurilor cerești. Pasionat încă de mic de invenții, în adolescență, a ales arta în detrimentul ingineriei. Cu toate acestea, majoritatea lucrărilor sale includ elemente din știință.
Cariera de artist și-a început-o în anul 1997, iar de atunci și până acum a adunat peste 600 de expoziții ale instalațiilor sale. Prima creație a sa a fost „Retinal Memory Volume”, o instalație interactivă care le permite ochilor privitorului să construiască propria lor artă, aceasta putând fi văzută numai de ei înșiși. Mai mult decât atât, lucrarea sa favorită este „Street Piano Project”, care presupune amplasarea a 2000 de piane în peste 70 de țări din lume, toate fiind la dispoziția trecătorilor în orice moment.
Expoziții anterioare:
În România
Cluj-Napoca: 2018 – Lights On Romania – Biserica Piaristă, 2020 – Lights On Romania – Piațeta Jean Calvin/Muzeul de Artă
Iași 2021 – Lights On Showcase – Grădinile Palas
Timișoara 2022 – Lights On Showcase – Iulius Town
Internațional
2016 Kendal, UK; 2016 Marseille, France; 2016 Dommelhof, Belgium; 2017 Terschelling, Netherlands; 2017 Rotterdam, Netherlands; 2017 Bristol, UK; 2017 London, UK; 2017 Norwich, UK; 2017 Cork, Ireland; 2017 Coventry, UK; 2017 Birmingham, UK; 2017 Riga, Latvia; 2017 Hong Kong; 2017 Terni, Italy; 2017 Aarhus, Denmark; 2017 Brussels, Belgium; 2017 Leeds, UK; 2017, Dubai, UAE; 2018 Leicester Cathedral, UK; 2018 Rennes, France; 2018 Ghent, Belgium; 2018 Gold Coast, Australia; 2018 Bangalore, Mumbai, Udaipur, Delhi, Kolkata; 2018 Wales, UK; 2018 Bilbao, Spain; 2018 Glasgow, Scotland; 2018 Liverpool, UK; 2018 Lienz, Austria; 2018 Beijing, China; 2018 Hull, UK; 2019 Reykjavik, Iceland; 2018 Blackpool, UK; 2020 London, UK; 2019 Bristol, UK; 2019 Lille, France; 2019 Milan, Italy; 2019 Blackpool, UK; 2019 Glastonbury, UK; 2019 Toronto, Canada; 2020 Rochester, UK; Bristol Cathedral, UK.
În cei 5 ani de la lansarea proiectului am afișat 54 de instalații în 40 de locații