Lights On încearcă de trei ani deja să vorbească despre arta în spațiul public. Și face asta în modalități inedite pentru că pleacă de la premise inedite:
- Că spațiul public este un spațiu care poate fi inclusiv privat, dar deservește un public generalist fără excepție (o biserică, un centru comercial – oricine poate intra într-o biserică sau într-un centru comercial și poate, deci, avea acces la arta expusă acolo), chiar dacă spațiile respective sunt deținute de entități private;
- Că arta în aceste spații e de mai multe felurite feluri (vorba aia, aceasta este o licență artistică);
- Că arta ne apropie și ne face să discutăm despre lucrurile pe care le evocă, fapt în sine care ne ajută să dezvoltăm emoții, relații, trăiri, amintiri;
- Că arta este cea mai pură formă a creativității umane și că, deși nu înțelegem din start regulile după care ceea ce avem în față e compus sau realizat, artistul, mai devreme sau mai târziu, își va dezvălui intențiile (mai țineți minte celebra licitație în care o lucrare semnată de Banksy s-a autodistrus?);
Vă dezvăluim toate acestea pentru ca premisele de la care plecăm în evocarea noțiunii de nevoie de artă în spațiul public să fie cât mai clară. Mai ales în România.
Și acum să revenim puțin.
Lights On înseamnă instalații de lumină în spații publice și private menite să spună povești și să transforme locurile ocupate în incinte expoziționale la scară mare, fie că acestea au mai fost vizitate sau nu de artiști în trecut. De exemplu, n-am fost primii care au făcut expoziții într-o biserică în oraș, însă am fost primii care au expus celebra instalație Museum of the Moon într-o Biserică Catolică în lume chiar după un referendum care a avut ca efect imediat scăderea încrederii populației în biserică și, de regulă, o atitudine contrară așteptărilor vizavi la ea. Și cu toate astea, peste 60.000 de persoane au intrat într-o biserică pentru a vedea artă, iar relația de proporționalitate dintre instalație și spațiul găzduit a fost senzațională.
Un alt exemplu, n-am fost primii care au făcut texte luminoase, unii ar putea spune chiar reclame luminoase, pentru că Mi-e Dor De Tine e făcut din nimic altceva decât tuburi de neon, dar mesajul și povestea create în jurul semnului luminos sunt ceva nemaifăcute în România. Pentru că noi am crezut în puterea vindecătoare a luminii, vindecătoare de relații inter-umane (vezi dialogul dintre Londra – Cluj – București) sau vindecătoare în privința atitudinilor noastre față de locurile din jur (poziționarea lui Mi-e Dor De Tine în mijlocul Băilor Neptun din stațiunea Băile Herculane).
Deși intervenții artistice temporare, aceste intervenții vorbesc despre nevoi, despre lipsuri și realități crunte, întocmai ca marii artiști ai lumii prin lucrările lor.
Arta merită și trebuie să ajungă în spațiul public pentru beneficiul nostru, al tuturor. Dincolo de statui ale foștilor lideri, de crucile care apar parcă peste tot, arta și în special cea contemporană (cea care face referire la acum, la nevoile și problemele/trăirile/succesele/decepțiile de azi) trebuie să fie în spațiul public pentru schimbările sociale, educaționale și culturale pe care le invocă.
Când în martie 2017 statuia Fearless Girl a apărut în fața celebrului Charging Bull din New York, a stârnit dezbateri aprinse din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că simbolul puterii bursei americane, celebrul taur de pe Wall Street era de această dată înfruntat de o mică siluetă feminină, o deturnare a sensului, de cealaltă parte tocmai datorită acestei apariții în apropierea aniversării Zilei Femeii, un moment extrem de oportun ales de creatoarea micii statuete. Apariția Fearless Girl s-a soldat cu dezbateri aprinse despre rolul femeii în societate, despre nevoia de artă în spațiul public, despre primordialitatea creatorilor și suveranitatea lor asupra spațiilor folosite (în speță nici un artist nu trebuie să invadeze spațiul altui artist și să-I corupă sensul creator). Și toate aceste lucruri s-au făcut în beneficiul celor implicați în incident, în beneficiul celor care au văzut statuile, celor care au citit despre incident și l-au dezbătut în grupurile lor.
Tot așa, dacă azi cauți pe Google “art in Medellin” primele lucruri pe care le găsești sunt graffiti-urile care au împânzit orașul și l-au transformat dintr-unul dintre cele mai periculoase din Columbia și America de Sud (casa celebrului cartel Medellin, știți voi, Pablo Escobar și toate cele) într-unul dintre cele mai vibrante și interesante aglomerări urbane de la sud de Ecuator. Și asta pentru că arta transformă locuri și oameni în feluri nebănuite.
Aceasta este și misiunea noastră. Deocamdată într-o manieră temporară, dar visăm și la maniera permanentă, cât de curând.
Revenim cu alte exemple în care arta transformă spațiul public, tocmai pentru a înțelege mai bine nevoia pe care o evocăm.
