Pentru Daniel Popescu, directorul artistic al Lights On, cele mai vii amintiri sunt cele de la prima ediție, de la Cluj, a festivalului. Nu e ca și cum nu știa în ce se băgase alături de Andi Daiszler: era un fervent participant la evenimente de gen din Europa, pe care, mai mult, le studia și din punct de vedere științific. „Cercetam acest subiect pentru doctorat, am fost la multe evenimente, am intrat în contact cu curatori, cu artiști, am văzut ce potențial poate avea arta în spațiul public, mai ales într-un format apropiat de oameni”.

Dar una e să te privești entuziasmat de pe margine și alta e să te lovești de toate detaliile – de la cele de concept și de comunicare până la cele logistice. Acum, după mai multe ediții, unele dintre problemele i par floare la ureche, dar atunci, la prima ediție, fiecare bifă pe care o adăuga în agenda proiectului însemna un examen în sine. „Prima ediție rămâne cea mai glorioasă. Atunci a fost efortul cel mai mare, apăreau provocări la fiecare pas, și fiecare reușită – când mai înaintai un pas sau mai rupeai o barieră – rămâne un moment memorabil. Parcă văd «Museum of the Moon», lucrarea lui Luke Jerram, în Biserica Piaristă, și reacțiile oamenilor când înțelegeau diferența dintre o fotografie pe Facebook și impactul real: luna chiar există, chiar e mare, nu e doar obiect bidimensional, o imagine proiectată, te poți învârti în jurul ei. Nu ne-am așteptat să fie atât de puternic «feedback»-ul din partea publicului, și la nivel emoțional, și la nivel de cifre. Primele încercări și primele obstacole care au fost depășite au rămas pentru mine și cele mai marcante. Mai departe, am construit pe baza acestora”.

Când vorbește despre „construit”, Dani Popescu surprinde proprietatea termenului în cele mai fine nuanțe ale sale. De la prima ediție de Lights On de la Cluj și până la The Night-Art Festival de la Timișoara, munca echipei a însemnat un constant efort de construcție pe un teren complet necunoscut. „În România e nevoie de astfel de proiecte pentru că nu prea avem spații de galerie sau muzee puse la punct, iar asta înseamnă oportunități foarte limitate pentru artiști să intre în legătură cu publicul, să aibă parte de o expoziție curatoriată, să vadă ce presupune ea, să comunice cu publicul… Pentru noi, asta e provocarea, și de asta și are tracțiune Lights On, e o modalitate prin care poți să aduci artă fără să ai prea multe investiții: ai o expoziție temporară în care treci prin aceleași mecanisme ca într-un muzeu, iar publicul își ia experiența tocmai prin faptul că totul se petrece în spațiu deschis, accesibil, nu e nevoie de un anumit elitism sau cunoaștere sau obișnuință ca publicul să ajungă în spații dedicate artei. Și ăsta e scopul, să expunem, pe de o parte, lumea la artă într-un format ușor de accesat și de înțeles, iar, pe de altă parte, să le oferim și artiștilor oportunități care nu prea sunt în România”.

De câte ori caută un exemplu legat de Lights On, Daniel Popescu se întoarce la prima ediție. Doctorul în festivaluri de lumină, cu tomuri întregi de teorie citită și de practică testată, e și azi uimit de magia primelor încercări. „Mă gândesc la instalația «Mi-e dor de tine», la cum s-a rostogolit în media și cum a devenit, mai apoi, un mediu de comunicare în sine: oamenii o foloseau ca să transmită un mesaj, iar ăsta e un meta rol al artei, mai mult decât doar tu, cel care transmite mesajul, să devii purtător de mesaj între cei care comunică”.

______

Daniel Popescu e un artist și conector care explorează legături neobișnuite la intersecția dintre artă, tehnologie și educație. Pe lângă rolurile asumate în sfera pedagogică în cadrul departamentului Sculptură și cel de management al proiectelor culturale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, e implicat în coordonarea direcției artistice pentru Lights On Romania.