Featuring artworks from
Alaa Minawi
Alaa Minawi, artist vizual palestiniano-libanez stabilit în Amsterdam, este autorul instalației “hand in hand…”, care va spune în cadrul Lights ON povestea a trei generații care se nasc pe parcursul a 100 de ani.

Artistul are un trecut impresionant în artele vizuale, fiind implicat în mai mult de 300 de performance-uri în întreaga lume ca inginer de lumini, director tehnic, scenograf și chiar performer. Participând la numeroase workshop-uri de teatru atât locale, cât și internaționale, precum și la diverse festivaluri, pe parcursul acestora Alaa a început să se joace pe cont propriu cu diferite surse de lumină, astfel că s-a produs o turnură în cariera sa, dând viață unor instalații create de el însuși. Printre acestea, menționăm “a piano in my pillow” (în colaborare cu pianistul Vladimir Kurumilian), “beyond myself” (instalație premiată în cadrul Amsterdam Light Festival), “my light is your light” (primită cu entuziasm la nivel mondial).

De apreciat este faptul că în 2015 “my light is your light” a fost înregistrată în “International Year of Light” (UNESCO) și că în 2016 artistul a fost nominalizat la Best Light Art Award în cadrul “darc awards” (Londra).

“Sharing observations” este declarația artistică a lui Alaa, iar fiecare operă a sa ridică semne de întrebare…care nu duc la răspunsuri, ci la și mai multe semne de întrebare. Așadar, vă invită și vă invităm în această căutare a răspunsurilor pierdute în mod voit.

Mai multe despre artist: https://www.alaaminawi.com/

Alaa va ajunge pentru prima oară în România în cadrul Lights On unde își va vernisa cea mai nouă lucrare a sa, care apoi va pleca într-un tur al lumii.