ȘI MIE @ Podul Elisabeta – Cluj

nov. 23, 2021

ȘI MIE @ Podul Elisabeta - Cluj

Două cuvinte atât de simple, însă cu un puternic impact emoțional, 5 litere care ne pot aduce alinarea, înțelegerea și iubirea de care avem nevoie. „ȘI MIE” este uneori singura sintagmă pe care ne dorim să o auzim, singura care reușește să ne ofere alinare. Ea se va conecta cu cele două surori ale sale, „MI-E DOR DE TINE” și „TE AȘTEPT” într-un dialog unic, imaginat și creat de Asociația Daisler ca parte a festivalului Lights On România.
Ea vine ca răspuns la ”MI-E DOR DE TINE”, instalația de lumină amplasată în Chicago, cea care transmite dorul sutelor de mii de români care se află în „țara tuturor posibilităților”.

Cu toate că vorbim despre mii de kilometri distanță, împreună, cele două reușesc să reunească suflete și gânduri și să ne aducă mai aproape unii de alții chiar și numai emoțional, pentru câteva clipe. În data de 9 decembrie, alături de ele se va conecta și instalația „TE AȘTEPT” la București, aceasta întregind gândurile și emoțiile românilor, oferindu-le alinare atât celor aflați acasă, cât și familiilor lor de departe.

Instalația de lumină „ȘI MIE” ne așteaptă pe podul Elisabeta din Cluj-Napoca, începând cu data de 26 Noiembrie. Ea ne invită să ne luăm un moment de respiro, unul în care să dăm frâu liber emoțiilor și să ne lăsăm purtați de magia luminii acolo unde fizic, nu reușim să ajungem.

Supported by CEC BANK.